Cheile Bicazului Articol Alergare Montana

România, o poveste montană demnă de filmele Science Fiction

Azi, 22 septembrie 2018, am alergat la Campionatul Național de 30 km alergare montană de 30 km de pe muntele Dămuc. Lăsând la o parte faptul că am alergat 50 de km pentru că am intrat din greșeală pe traseul de semimaraton pe final, trebuie să mă bucur de povestea pe care vi-o pot relata, de minunățiile munților și ale pădurilor românești.

S-au urcat kilometri buni pe munte, pe stânci și prin pădure. Am văzut, simțit și auzit o lume nouă, ceva ce nu este dat oricui să vadă. Trebuie să intrați în pădure la munte!

Am urcat, cred că 2 km, pe un deal stăncos, parcă sugrumat de 2 munți de piațră. La jumătate, nu vedeam capătul drumului nici înainte, nici înapoi. În sus vedeam munții pe stânga și pe dreapta, iar pe stâncile lor aproape de o verticalitate perfectă, cumva, stăteau niște brazi atât de înalți că aveai impresia că zgâriau cerul. Pe pământ se aflau roci și pietre, iar cele mai interesante erau bucățile ușiașe de lemne, acele buturugi pe care dacă te așezai se făceau pulbere. Mi-am înfipt bățul fix prin scoarța unei astfel de buturugi.

La finalul acestui drum se aflau niște scări din pământ buretos, iar mai sus, în pădure, alergam pe un covor verde de mușchi și licheni.

Tot în pădure am întâlnit o zonă cu copaci căzuți, cu mii de crengi lungi perfect verticale ce păreau niște spini uriași printre care trebuia să alergăm. La câteva sute de metri se aflau brazii mai „tineri” care își întindeau miile de crengi pe orizontală.

Pajiștile verzi întinse pe dealurile din Piatra Neamț urcau pe muntele din ce în ce mai abrupt. În dreapta și în stânga aveam văile adânci cu miile de brazi aliniați într-o perfecțiune dumnezeiască.

Merită menționată liniștea pădurii. Erai doar tu cu respirația ta. În unele zone se mai auzeau milioanele de gâze. Am găsit o zonă de câțiva brazi plini de păsărele. N-am întțlnit atăta larmă naturală în nicicând și nici în toată pădurea! Nu îmi explic de ce erau toate adunate acolo.

Acum câteva sătpămâni am fost la Campionatul Național de Alergre montană de 12 km de la Câmpulung Moldovenesc. Și acolo am avut parte de un traseu aparte. Urcam pe munte prin pădure și simțeam din 500 în 500 de metri cum se face din ce în ce mai răcoare. Interesant a fost că am trecut printr-un fel de zonă crepusculară (pe o distanță cam de 50 metri) unde temperatura era extrem de mare – cred că erau cam 35 de grade, deși în restul pădurii erau undeva la 10-15 grade.

Îmi pare rău că nu am poze, nici filmări.

Promit că la anul filmez și fac un colaj interesant.

2 thoughts on “România, o poveste montană demnă de filmele Science Fiction”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *